În acest articol
  1. Prințesa de Polignac și comenzile de muzică nouă
  2. Propunerea de a înlocui trei piane cu două
  3. Intrările primului și celui de-al doilea pian
  4. Partiturile lui Mozart și noua lucrare a lui Ravel
  5. Gamelanul balinez auzit la Paris
  6. Doi interpreți ai premierei cu același profesor
  7. Muzica pe care o ascultați la Mahina

Răspunsul pe scurt

Prințesa de Polignac intenționa să-i comande lui Poulenc muzică pentru trei piane. El a propus un concert pentru două piane și orchestră, iar ea a acceptat. Compozitorul și prietenul său Jacques Février au fost soliștii premierei. Muzica a fost influențată de Mozart, pe care îl iubea, de gamelanul balinez auzit la Paris și de lucrarea lui Ravel cântată în timpul pregătirilor. Concertul din 1932 schimbă formula comenzii și este scris pentru doi interpreți care cântă împreună.

În profunzime

Prințesa de Polignac și comenzile de muzică nouă

Winnaretta Singer era fiica lui Isaac Singer, fondatorul afacerii cu mașini de cusut. După căsătoria cu prințul Edmond de Polignac a fost cunoscută și ca prințesa de Polignac. Soții organizau un salon muzical, iar după moartea soțului ea a continuat să susțină muzicienii. Comenzile către mai mulți compozitori ofereau ocazii de prezentare a muzicii noi. Averea provenită din afacerea cu mașini de cusut îi permitea să comande lucrări și să le ofere posibilitatea de a fi interpretate. Salonul era un loc unde compozitorii și interpreții se întâlneau pentru muzică nouă.

Winnaretta Singer pictată de Sargent în 1889.
Winnaretta Singer pictată de Sargent în 1889.

Ea a comandat Socrate de Satie și El retablo de maese Pedro de Falla. Poulenc a încheiat concertul pentru două piane comandat de ea în 1932 și concertul pentru orgă în 1938. Prințesa cerea compozitorilor lucrări cu formule și dimensiuni diferite. Lui Poulenc i-a comandat mai întâi un concert cu doi soliști, apoi muzică pentru orgă. Susținând compozitorii prin lucrări noi, i-a încredințat și muzica pentru două piane care cântă împreună.

Propunerea de a înlocui trei piane cu două

Scrisoarea prințesei din 1931 propune un pian solist și două piane acompaniatoare. Poulenc a sugerat un concert cu două piane și orchestră, iar ea a acceptat. Compozitorul însuși a propus reducerea numărului de piane. În proiectul inițial, claviaturile împărțeau solo-ul și acompaniamentul; în varianta lui Poulenc, ambele piane rămâneau soliste, cântând cu orchestra. Formula comenzii s-a schimbat în urma răspunsului său.

Poulenc și Jacques Février au interpretat cele două piane la premieră, la Veneția, la 5 septembrie 1932. Désiré Defauw a dirijat Orchestra La Scala din Milano. Autorul noului concert participa și ca solist. Compozitorul și prietenul său împărțeau formula acceptată de patroană și o prezentau împreună cu orchestra. La prima audiție, Poulenc cânta unul dintre piane, iar colegul celălalt, interpretând împreună cele două partide solo. Lucrarea încheiată vara a fost prezentată în același an la festivalul Societății Internaționale pentru Muzică Contemporană.

Intrările primului și celui de-al doilea pian

Prima parte începe după două acorduri orchestrale scurte cu mișcarea percutantă a celor două piane. Totuși, prima melodie a părții lente este încredințată inițial unui singur interpret. Soliștii cântă același fel de instrument, dar au partide separate. În locul unei introduceri orchestrale lungi urmate de un pianist, Poulenc a folosit ambele piane de la început. A început solo-urile cu mișcări care subliniază lovirea clapelor și le-a desfășurat împreună cu orchestra. După prima parte urmează a doua, lentă, Larghetto.

Larghetto începe cu primul pian prezentând singur o melodie lirică. Odată cu intrarea celui de-al doilea pian, muzica se schimbă spre stilul folosit atunci de Poulenc. Momentele de intrare diferă, iar această diferență este explicată în legătură cu schimbarea stilului. În loc să țină mereu ambele instrumente cântând la fel, partea lentă prezintă întâi melodia unui singur interpret. Participarea celuilalt pian dezvăluie apoi trăsăturile muzicii lui Poulenc.

Partiturile lui Mozart și noua lucrare a lui Ravel

Poulenc a spus că dorea să se întoarcă la Mozart în prima temă din Larghetto. A explicat și că prețuia melodia și îl iubea în mod deosebit pe Mozart. El însuși a adăugat că începutul folosește o melodie mozartiană, dar că intrarea celui de-al doilea pian aduce rapid stilul său din acea perioadă. Începutul care amintește Mozart și schimbarea ulterioară sunt o construcție explicată chiar de compozitor. A folosit stilul autorului admirat în prima temă, apoi a scris diferit.

Portretul postum al lui Mozart pictat de Barbara Krafft în 1819.
Portretul postum al lui Mozart pictat de Barbara Krafft în 1819.

În pregătirea concertului, Poulenc a studiat concerte de Mozart și Liszt și a urmărit Concertul în Sol major de Ravel, prezentat în premieră în același an. La casa prințesei, el și Février au cântat lucrarea lui Ravel la două piane. Compozitorul noului concert interpreta mai întâi muzica nouă a altui autor împreună cu viitorul coleg de premieră. Studia partiturile lui Mozart și încerca muzica lui Ravel la două claviaturi. Și concertul contemporan devenea material pentru pregătirea propriei lucrări.

Portret fotografic al lui Maurice Ravel realizat de Pierre Petit în jurul anului 1905.
Portret fotografic al lui Maurice Ravel realizat de Pierre Petit în jurul anului 1905.

Evaluând concertul în 1938, Elliott Carter a menționat pasaje care îi aminteau de Scarlatti, Mozart, Schumann, Chabrier și Stravinski. A apreciat și simțul armonic și orchestral al lui Poulenc și vitalitatea combinării materialelor. Carter auzea împreună muzica unor compozitori cunoscuți și individualitatea lui Poulenc. Lucrările studiate în pregătire de autor și influențele recunoscute de alt muzician în concertul încheiat sunt consemnate separat. Invocând autori din epoci diferite, Carter evalua și priceperea lui Poulenc de a construi concertul.

Gamelanul balinez auzit la Paris

Poulenc a auzit gamelanul balinez la Expoziția Colonială din Paris din 1931. Ansamblul ascultat acolo l-a influențat ulterior și la scrierea concertului pentru două piane. Sunetul repetitiv și percutant care revine spre sfârșitul primei părți este legat de acest ansamblu. Alături de concertele europene citite și cântate la pian a folosit și muzica auzită la expoziție. Nu a transferat pur și simplu ansamblul balinez la două piane, ci a folosit trăsăturile sunetului în repetiția și expresia percutantă a solo-urilor.

În prima parte reia figurile percutante, iar în Larghetto începe o nouă parte cu melodie mozartiană. Așază materiale diferite în părți alăturate. Concertul prezintă și particularitatea construirii prin enunțarea, repetarea sau schimbarea unor fragmente scurte. După repetările ambelor piane din prima parte, la începutul celei următoare primul pian cântă singur melodia. Păstrând aceleași instrumente solo, schimbă numărul interpreților care încep și caracterul muzicii. Intrarea celui de-al doilea pian aduce încă o schimbare de stil.

Mama sa îl învățase Mozart, Schubert și Chopin și îl pusese să cânte romanțe la modă. În loc să urmeze conservatorul, Poulenc a studiat pianul cu Ricardo Viñes. Viñes i-a prezentat Debussy, Stravinski și Satie. Acasă întâlnise piese clasice pentru pian și cântece familiare, iar de la profesor muzică nouă. Muzica învățată de la mamă și cea studiată cu Viñes cuprindeau compozitori și lucrări diferite. Învățase astfel prin interpretarea muzicii mai multor epoci înainte de a scrie concertul.

Doi interpreți ai premierei cu același profesor

Février și Poulenc s-au născut amândoi în 1899 și au studiat pianul cu Viñes. Cei doi, născuți în același an și formați de același profesor, s-au așezat împreună la piane pentru prima audiție. Viñes interpretase în premieră mai multe lucrări noi de Debussy și Ravel; cei doi elevi de mai târziu împărțeau piane în premiera aceluiași concert. Février, care cântase cu Poulenc concertul de Ravel în casa prințesei, pregătea acum și noul său concert. Rolurile patroanei care comandase lucrarea, ale compozitorului și ale solistului Février se legau în pregătire și interpretare.

Pianistul Ricardo Viñes pictat de Redon în 1903.
Pianistul Ricardo Viñes pictat de Redon în 1903.

Listele de prânz și de seară de la Mahina includ Larghetto interpretat de Anne Queffélec și Jean-Bernard Pommier. Pianiștii ulteriori împart cele două partide solo cântate în premieră de Poulenc și Février. La început, primul pian cântă singur melodia mozartiană; după intrarea celui de-al doilea, muzica trece la stilul lui Poulenc. Cele trei piane imaginate inițial de prințesă deveniseră două piane solo și orchestră. În formula propusă de compozitor, cei doi interpreți folosesc același instrument, dar încep melodia în momente diferite.

Muzica pe care o ascultați la Mahina

Muzica de la Mahina include Larghetto cântat împreună de Anne Queffélec și Jean-Bernard Pommier. În spatele melodiei împărțite între două piane se află patroana care a comandat lucrarea și prietenul care a cântat la premieră. Când întâlniți piesa la masă, puteți urmări și ordinea intrării celor doi interpreți.