În acest articol
- Partea 2: curgerea lentă a Adagio-ului
- Încercați să cântați o dată prima frază
- Locurile de respirație se aud ca semnele de punctuație
- În timp ce solistul respiră, orchestra continuă fraza
- Gramatica respirației continuă atât la clarinetul basset, cât și la clarinetul obișnuit
- Cel mai simplu moment în care muzica poate fi înțeleasă prin corp
- Patru întrebări și răspunsuri pentru a auzi respirația clarinetului
Răspunsul pe scurt
Partea a 2-a a Concertului pentru clarinet K.622 de Mozart este un Adagio în care clarinetul solist începe o melodie amplă deasupra unei orchestre calme. Melodia pare susținută nu pentru că interpretul nu respiră, ci pentru că scurtele pauze și răspunsurile orchestrei sunt așezate firesc în frază. La prima audiție, expirați chiar împreună cu clarinetul și ascultați dacă respirația vine nu acolo unde aerul se termină, ci acolo unde armonia și fraza se închid.
Trei pași pentru a găsi respirația unei melodii ample
- Partea a 2-a din K.622 este un Adagio și apare atât în ediția reconstituită pentru clarinet basset, cât și în versiunea tradițională.
- Respirația unui instrument de suflat sună cel mai firesc nu în orice loc în care nota se oprește, ci acolo unde armonia și fraza se închid pentru o clipă.
- În timp ce solistul respiră, orchestra preia aceeași atmosferă, iar ascultătorul simte că melodia continuă.
În profunzime
Partea 2: curgerea lentă a Adagio-ului
K.622 este alcătuit din trei părți: Allegro, Adagio și Rondo. Partea a 2-a, Adagio, se interpretează atât în ediția reconstituită pentru clarinet basset, cât și în versiunea tradițională pentru clarinet.
Între partea 1, rapidă, și partea 3, plină de viață, partea a 2-a dilată timpul. Virtuozitatea nu dispare; în prim-plan trec mișcări mai mici, precum începutul și sfârșitul sunetului, respirația și echilibrul cu orchestra.
Încercați să cântați o dată prima frază
Nu trebuie să reproduceți exact cu vocea prima melodie a clarinetului. Expirați încet odată cu muzica și simțiți unde apare dorința firească de a inspira din nou. Respirația propriului corp devine instrumentul cel mai direct pentru a înțelege lungimea frazei.
Totuși, momentul în care aerul se termină nu este întotdeauna și cea mai bună pauză muzicală. Interpretul stabilește dinainte cât aer inspiră și cât de repede îl eliberează, pentru a păstra linia până când armonia se închide pentru o clipă sau începe fraza următoare. Melodia amplă se naște dintr-o direcție planificată, nu din demonstrarea capacității pulmonare.
Locurile de respirație se aud ca semnele de punctuație
Așa cum virgula și punctul au funcții diferite în vorbire, pauzele muzicale nu sunt toate la fel. Dacă aceeași idee continuă după o pauză scurtă, aceasta seamănă cu o virgulă; când armonia se stabilizează și orchestra răspunde, pare că s-a încheiat o frază. Dacă ascultați toate tăcerile ca fiind egale, pierdeți gramatica melodiei ample.
Imediat după ce clarinetul oprește sunetul, ascultați încotro se mișcă basul și corzile. Dacă armonia rămâne instabilă, mai este nevoie de o continuare; dacă se stabilizează, apare un loc suficient pentru respirație. Astfel, locul respirației se caută împreună cu acompaniamentul, nu doar în melodie.
În timp ce solistul respiră, orchestra continuă fraza
Muzica nu rămâne goală când clarinetul face pauză. Corzile și suflătorii răspund scurt, păstrând temperatura melodiei anterioare sau pregătind fraza următoare. Chiar dacă sunetul solistului lipsește pentru o clipă, ascultătorul simte că aceeași conversație continuă.
Nu reduceți toate răspunsurile orchestrei la cuvântul „acompaniament”; ascultați ce instrument preia ultima notă a clarinetului. Cu cât legătura dintre solo și ansamblu este mai firească, cu atât respirația sună mai puțin ca o ruptură și mai mult ca o schimbare de roluri.
Gramatica respirației continuă atât la clarinetul basset, cât și la clarinetul obișnuit
Concertul s-a transmis atât într-o ediție reconstituită pentru clarinet basset, cât și într-o versiune tradițională pentru clarinet. Unele registre și configurații melodice din partea a 2-a pot diferi între ediții, dar frazele ample ale Adagio-ului și dialogul cu orchestra pot fi auzite în ambele.
Înainte de a căuta diferențele dintre ediții, este mai bine să vă familiarizați cu respirația unei singure interpretări. Ascultând apoi același pasaj la un alt instrument și cu un alt interpret, puteți compara nu doar întinderea registrului grav, ci și lungimea respirației, felul în care se închide fraza și distanța față de orchestră.
Cel mai simplu moment în care muzica poate fi înțeleasă prin corp
Chiar fără să cunoască termeni precum frază sau cadență, toată lumea știe cum este să expire și să inspire din nou. Când legăm melodia amplă a lui Mozart de respirația corpului, structura muzicii clasice nu mai pare o analiză abstractă, ci timp trăit.
La Mahina Vegan Table se ascultă muzică clasică. Oriunde veți întâlni K.622, vă spunem această poveste pentru a putea descoperi momentul în care clarinetul respiră și momentul în care orchestra preia firul.
Patru întrebări și răspunsuri pentru a auzi respirația clarinetului
- Câte părți are Concertul pentru clarinet de Mozart?
- Trei: Allegro, Adagio și Rondo.
- Care este indicația de tempo a părții a 2-a?
- Adagio. În tempo-ul lent se succed melodia solistului și scurtele răspunsuri ale orchestrei.
- Unde respiră interpretul?
- Locurile exacte pot varia în funcție de interpret, ediție și concepție. În general, sunt potrivite punctele în care armonia și fraza se închid sau orchestra preia firesc continuarea.
- Este necesară respirația circulară pentru a interpreta melodiile ample?
- Pentru a înțelege frazele ample ale acestei părți nu trebuie să presupunem folosirea respirației circulare. Continuitatea poate fi creată prin respirație planificată, controlul aerului și răspunsurile orchestrei.
Consultați informațiile actuale de vizitare și spațiul Mahina Vegan Table.
Vedeți informațiile de vizitare Mahina Vegan Table
