Concertul scris în Braille și pianul vândut: Aranjuez al lui Rodrigo și Victoria

Doi muzicieni care s-au întâlnit la Paris

Rodrigo s-a născut la Sagunto, în Spania. După difterie în copilărie și-a pierdut aproape complet vederea și a studiat muzica la Valencia. Cunoscut pentru concertul de chitară, era și pianist. În 1927 a plecat la Paris să studieze compoziția cu Paul Dukas. Pentru a nota muzica și a citi cărți avea nevoie de ajutor. Rafael Ibáñez, secretar și copist, îi citea literatură și filosofie; Rodrigo îl amintea ca pe omul care îi ținuse locul ochilor.

Victoria crescuse într-o familie înstărită din Istanbul, dar falimentul acesteia i-a schimbat viața. Cu ajutorul profesorului de pian și-a continuat studiile și a obținut la Paris calificarea de profesoară de muzică. Cei doi s-au întâlnit în 1928. Tatăl Victoriei se opunea căsătoriei cu un muzician nevăzător cu venituri nesigure. După opoziția familiei și o despărțire, s-au căsătorit la Valencia în 1933. Și ulterior au fost nevoiți să trăiască separat din lipsa banilor pentru trai.

După căsătorie, Victoria a renunțat la cariera de pianistă și a participat la munca soțului. Cunoștea spaniola, franceza și germana, traducea versuri și scria texte pentru lucrări de scenă. Textele ei au fost folosite în baletele Pavana real și Juana y los caldereros și în comedia lirică El hijo fingido. A transformat și texte ale Manuscriselor de la Marea Moartă în versuri pentru cântece. Traducea în germană și franceză textele de Cervantes și Unamuno puse pe muzică de Rodrigo. Soții lucrau împreună cu notele și cuvintele.

Comanda unui concert de chitară la masă

Comanda Concertului de Aranjuez a apărut la o masă din San Sebastián, în septembrie 1938. Potrivit textului lui Rodrigo, chitaristul Regino Sainz de la Maza i-a cerut compozitorului, care se întorcea în Franța, un concert pentru chitară și orchestră. L-a convins spunând că era o dorință veche, iar după vinul de Rioja Rodrigo a acceptat să-l scrie. Războiul Civil spaniol continua. A păstrat masa ca pe o amintire fericită într-o perioadă neliniștită.

Și ordinea amintită de compozitor este interesantă. Aproximativ două luni după cerere, melodia Adagio-ului i-ar fi apărut deodată în micul atelier de pe rue Saint-Jacques din Paris. La scurt timp a apărut și tema ultimei părți. Prima parte, în schimb, a descris-o ca încheiată prin calcul și reflecție. A scris ultima partea auzită prima în concert. Lucrarea a fost încheiată la Paris în 1939, iar când soții s-au întors în Spania, bagajele includeau manuscrisul concertului în Braille.

Aranjuez, la sud de Madrid, este cunoscut pentru vechiul palat regal de vară și grădini. Rodrigo și Victoria se plimbaseră acolo în luna de miere. Explicând ulterior Adagio-ul, Victoria a evocat plimbarea și fericirea începutului căsniciei. Memoriile ei descriu muzica și ca un cântec de iubire. Mult mai târziu, în cartea despre viața lor, a revenit la lucrarea care purta numele locului străbătut împreună.

Anul în care au fost nevoiți să vândă pianul

Situația lor s-a înrăutățit odată cu Războiul Civil spaniol. Bursa care îi permitea lui Rodrigo să studieze la Paris a fost întreruptă. Soții au trăit ca refugiați spanioli într-un așezământ pentru nevăzători din Freiburg, în Germania, și predau spaniolă și muzică în propria cameră. Rodrigo studia sunetele păsărilor din Pădurea Neagră și a scris și Cântecul cucului. Chiar fără posibilitatea unei așezări stabile, continua să asculte împrejurimile și să pună versuri pe muzică.

În 1939, Victoria și-a pierdut copilul în timpul sarcinii și a ajuns și ea în stare gravă. Soții au vândut pianul Pleyel îndrăgit pentru a plăti tratamentul. Memoriile Victoriei includ și amintirea proprietarei Amalia Carrasco: în timp ce soția se afla la spital, Rodrigo cânta noaptea la pian și crea o melodie tristă. Pianul fusese un dar al părinților Victoriei. Vânzarea lui documentează clar dificultățile economice ale soților din acea perioadă.

De la manuscrisul Braille la partiturile interpreților

Rodrigo compunea în notație muzicală Braille. Pentru a da partitura interpreților, trebuia să o transcrie în notație obișnuită. Dicta unui copist profesionist fiecare notă, pe instrumente, precizând înălțimea, durata și semnele de diez sau bemol. Copistul le scria pe portativ, iar Rodrigo făcea corectura finală împreună cu Victoria. Transferul partidelor instrumentale cerea timp pentru verificarea repetată a aceleiași muzici în Braille, prin dictare și în notația pe portativ.

Sainz de la Maza a primit un exemplar al partiturii copiate și a pregătit premiera. Partitura Braille a compozitorului se păstrează și astăzi. Alături de ea existau notele transcrise de Rafael Ibáñez, copiști profesioniști și Victoria. Rodrigo explica fiecărui copist partidele separate și făcea corectura finală cu soția. Pentru ca interpreții să poată citi muzica de chitară și orchestră construită în mintea compozitorului, mai multe persoane notau și reverificau sunetele și semnele.

Melodia de la cornul englez la chitară

Prima melodie a Adagio-ului este cântată de cornul englez, nu de chitară. Chitara o susține prin acorduri ciupite, apoi o preia cu ornamente. Cornul englez și chitara împart tema, iar ulterior chitara o cântă integral singură. În cadența care urmează, solistul desfășoară o frază lungă fără acompaniamentul orchestrei. Apoi orchestra cântă tema puternic. Dialogul început cu sunetul discret al solistului se extinde astfel la ansamblul mai multor instrumente.

Conturul melodiei poate fi ascultat și în legătură cu cântecul profund andaluz, cante jondo. În prima și ultima parte, cei șase timpi pot fi numărați ca două grupuri de trei sau trei grupuri de doi. Orchestra preia ritmul enunțat prin măturarea corzilor chitarei. Ascultarea melodiei lungi centrale împreună cu ritmurile de dans ale părților exterioare clarifică structura concertului. Adagio se încheie cu o scurtă închidere în major și un tril al chitarei.

Premiera de la Barcelona și lista de la Mahina

Concertul a fost interpretat pentru prima dată la 9 noiembrie 1940, la Palau de la Música Catalana din Barcelona. Sainz de la Maza cânta la chitară, iar César Mendoza Lassalle dirija Filarmonica din Barcelona. Muzica scrisă la Paris în Braille era acum cântată împreună de solist și orchestră. Victoria s-a însănătoșit și a născut-o în anul următor pe fiica lor Cecilia. Continuarea compoziției și pregătirilor după vânzarea pianului explică concret viața din perioada încheierii lucrării și a premierei.

În lista de prânz de la Mahina, Adagio apare pe albumul James Galway Plays Rodrigo. Discul reunește flautistul Galway și chitaristul Kazuhito Yamashita. Yamashita a înregistrat Concertul de Aranjuez cu Orchestra de Cameră Jean-François Paillard. Galway a transcris și a cântat la flaut Fantasía para un gentilhombre, scrisă pentru chitară. Cei doi prezentau muzica lui Rodrigo prin chitară și flaut, separat. Albumul include și Concertul pastoral cântat de Galway.

Narciso Yepes, prezent în listele de prânz și de seară, a dat și el un concert important pentru răspândirea lucrării. În 1950 a cântat la Théâtre des Champs-Élysées din Paris cu Orchestra Națională a Spaniei, dirijată de Ataúlfo Argenta, la zece ani după premiera de la Barcelona. Cecilia, fiica soților, a fondat ulterior o editură și o fundație cu numele amândurora. Fundația păstrează manuscrisele compozitorului. Transmiterea partiturilor pregătite împreună de Victoria și Joaquín către alți interpreți a continuat în generația următoare a familiei.

Muzica pe care o ascultați la Mahina

Muzica de prânz și de seară de la Mahina include un extras din Concertul de Aranjuez interpretat de Narciso Yepes. Când auziți melodia chitarei, îi puteți aminti alături pe Rodrigo și Victoria, care au transcris Braille în note și au corectat împreună partitura.