Un cântec despre întoarcerea acasă apărut după simfonie: Lumea nouă a lui Dvořák și Harry Burleigh

Tânărul care a așteptat în zăpadă pentru a asculta muzică

Burleigh a crescut la Erie, în Pennsylvania. A învățat muzica de la mamă și spiritualuri afro-americane de la bunicul matern, care trăise în sclavie și își cumpărase libertatea. Burleigh cânta la biserică și la evenimente locale și studiase pianul și canto. A cântat în corurile catedralei episcopaliene, ale unei biserici prezbiteriene și ale unei sinagogi din Erie, putând lucra în mai multe locuri fiindcă slujbele aveau ore diferite. Cântecele familiei și muzica din slujbele locale au continuat mai târziu în activitatea sa vocală și de aranjare.

Spre sfârșitul adolescenței, Burleigh a așteptat în zăpadă în fața unei case pentru a-l auzi pe pianistul maghiar Rafael Joseffy. Era casa lui Elizabeth Russell, unde lucra mama sa. Primirea invitaților era segregată rasial, iar el nu putea intra ca ascultător. S-a îmbolnăvit, iar mama, aflând motivul, i-a cerut lui Russell să-l angajeze ca portar. Prin această muncă a putut asculta muzicieni precum Teresa Carreño și Italo Campanini.

În 1892 a obținut o bursă și a intrat la Conservatorul Național din New York, unde Dvořák era director. Compozitorul îi cerea adesea să cânte. Potrivit amintirii relatate ulterior de Burleigh, Dvořák asculta cântecele după cină, la capătul zilei de muncă. Burleigh îi cânta muzica americanilor negri pe care o cunoștea. Una dintre experiențele muzicale ale lui Dvořák în America a fost astfel ascultarea directă a vocii altui muzician.

Disputa despre muzica americană

Jeannette Thurber, fondatoarea conservatorului care îl invitase pe Dvořák, dorea să formeze muzicieni în America. Școala oferea și studenților de culoare posibilitatea de admitere. Dvořák preda compoziția și dirija orchestra. În New York existau mulți muzicieni și critici de origine germană, cu care vorbea în germană. Compozitorul venit din Cehia pregătea Simfonia Din lumea nouă într-un mediu în care preda americanilor și păstra legături cu colegi europeni.

În mai 1893 a susținut public că melodiile americanilor negri puteau sta la baza unei tradiții americane proprii de compoziție. Mulți muzicieni foloseau atunci tradiția simfonică germană ca reper. John Knowles Paine de la Harvard credea că ziarul interpretase greșit cuvintele lui Dvořák. Amy Beach accepta folosirea muzicii populare, dar întreba dacă muzica neagră reprezenta întreaga Americă. S-a deschis astfel o dispută despre muzica pe care compozitorii trebuiau să o învețe.

Dvořák lucrase deja cu muzica populară cehă și tehnicile occidentale de compoziție. În cântecele americane remarca melodiile centrate pe cinci sunete și sincopa. Sincopa schimbă ritmul prin accentuarea unui loc care ar trece de obicei slab. Îl interesau nu doar titlurile cântecelor familiare, ci și felul construirii melodiei și ritmului. Pornind de la muzica transmisă de Burleigh, Dvořák a scris teme noi și le-a dezvoltat într-o simfonie cu patru părți.

Simfonia din 1893 și cântecul din 1922

Simfonia Din lumea nouă a fost încheiată la New York în 1893. La 16 decembrie din același an, Filarmonica din New York, dirijată de Anton Seidl, a prezentat-o în premieră la Carnegie Hall. Celebra temă din a doua parte, Largo, este melodia compusă de Dvořák și cântată de cornul englez. Este simplă, ca un vechi cântec popular, dar cântecul numit Goin’ Home a fost creat ulterior. Aceeași melodie auzită astăzi în simfonie și în muzica vocală provine din compoziție și aranjare în momente diferite.

Fisher era un muzician american care studiase cu Dvořák. Își amintea că în 1922, cântând la pian un aranjament al Largo-ului, i-au venit în minte cuvintele întoarcerii acasă. Le-a dezvoltat în versuri și a creat Goin’ Home, adaptând melodia simfoniei pentru voce și cuvinte. Ascultătorul care cunoaște titlul despre întoarcere poate evoca povestea cântecului în aceeași melodie. Așa apare și amintirea muzicii orchestrale mai vechi prin titlul unui cântec ulterior.

Goin’ Home de Fisher a fost publicat la Boston de Oliver Ditson în 1922. Se păstrează și o partitură timpurie pentru voce gravă și pian. Coperta precizează proveniența din Largo-ul Simfoniei Din lumea nouă și poartă numele lui Dvořák și Fisher. Cântărețul rostește versurile lui Fisher, iar pianul înlocuiește acompaniamentul orchestral. Melodia orchestrei a fost adaptată astfel pentru un solist vocal și un pianist.

Un sat american în care se vorbea ceha

După încheierea simfoniei, Dvořák a petrecut vara anului 1893 la Spillville, în Iowa. Asistentul Josef Kovařík îi recomandase satul natal pentru vacanță. Mica așezare de imigranți cehi avea o biserică și o școală cu slujbe în cehă. După sosirea în America a copiilor rămași în Europa, familia a luat trenul împreună spre sat. În scrisorile către prietenii de acasă, Dvořák compara viața din Spillville cu șederea la Vysoká, în Boemia.

Dvořák se plimba dimineața devreme și cânta la orga bisericii Sfântul Venceslau. Compunea dimineața, iar după-amiaza stătea cu familia sau vizita satele din jur. Seara asculta experiențele localnicilor care se stabiliseră în America. Bătrânii satului se bucurau când cânta la orgă imnuri cunoscute. În acea vară a compus cvartetul de coarde American și un cvintet de coarde. Scrise alături de familia reunită și de vecini cu care putea vorbi ceha, cele două lucrări au devenit, după simfonia încheiată la New York, muzică reprezentativă a vieții sale americane.

Muzica de mai târziu a celui care îi cântase lui Dvořák

În 1892, Burleigh a apărut la Carnegie Hall alături de soprana Sissieretta Jones. După conservator a continuat ca interpret vocal și compozitor. Ulterior a cântat acolo propriile cântece, iar aranjamentele sale de spiritualuri au fost folosite în concertele altor muzicieni. Era studentul care îi cântase lui Dvořák, dar și un muzician care urca el însuși pe scenă și compunea. Tânărul care prezentase spiritualurile a transmis apoi aceeași tradiție prin concerte și publicații.

În 1894 a obținut postul de solist la biserica episcopaliană St. George’s din New York. Unii enoriași s-au opus fiindcă era negru, dar a cântat acolo mult timp. A cântat și într-o altă comunitate religioasă, a editat partituri pentru o editură și a publicat propriile cântece și aranjamente de spiritualuri. Când citim despre influența lor asupra simfoniei lui Dvořák, merită privită și activitatea ulterioară a lui Burleigh. Aranjarea cântecelor învățate în familie pentru interpretare în concert a rămas munca sa.

Deep River în aranjamentul lui Burleigh a fost înregistrat în 1916, cântat de baritonul Oscar Seagle cu acompaniament orchestral. Rolul lui Burleigh era aranjarea cântecului transmis, nu compunerea unuia nou. A pregătit muzica tradițională într-o formă pentru solist vocal. Ascultarea acestui disc după Largo arată împreună tradiția transmisă lui Dvořák și activitatea proprie de aranjor. Deep River și Goin’ Home au intrat în repertoriul vocal pe căi diferite.

Largo auzit la Mahina

La prânz și seara, Mahina include începutul Largo-ului dirijat de Mariss Jansons. Seara se aud și interpretarea lui Solti și cea a Filarmonicii din Londra. În Largo-ul întreg, după melodia cornului englez urmează muzică în contrast, apoi melodia inițială revine.

Alături de Largo puteți căuta Deep River în aranjamentul lui Burleigh. În Goin’ Home, Fisher a adăugat versuri noi unei melodii orchestrale; în Deep River, Burleigh a adaptat spiritualul transmis pentru voce solo și acompaniament. Unul trece de la simfonie la cântec, celălalt de la tradiția vocală la repertoriul de concert. Partiturile publicate păstrează numele fiecăruia, iar cântăreții le-au continuat muzica. Puteți asculta alături Goin’ Home, cu aceeași melodie în cornul englez al simfoniei și în vocea solistului, și Deep River transmis prin aranjamentul lui Burleigh.

Muzica pe care o ascultați la Mahina

La Mahina ascultați Largo din Simfonia Din lumea nouă. Melodia poate deschide cu cei care vă însoțesc o conversație despre cântecele auzite în locurile de acasă. Amintirile dumneavoastră pot continua astfel povestea cântecelor împărtășite de Dvořák și Burleigh.