În acest articol
- De la Conservator la Montmartre
- Trei piese pentru pian cu nume din Antichitate
- Indicația de interpretare lentă și dureroasă
- Admiterea la treizeci și nouă de ani și examenul de contrapunct
- Gymnopédies din 1888 și muzica de mobilier din 1917
- Aranjamentele lui Debussy și lucrările ulterioare ale lui Satie
- Muzica pe care o ascultați la Mahina
Răspunsul pe scurt
În decembrie 1888, Satie și-a anunțat partiturile în La Lanterne japonaise, revista cabaretului Le Divan Japonais. Sub pseudonimul Virginie Lebeau, spunea că primește scrisori de la cei care caută integrala sa; adăuga apoi că integrala nu există încă, dar oferea adresa de unde se putea cumpăra Gymnopédie nr. 3. Reclama îmbina o prezentare exagerată cu o glumă. Tânărul care lucra ca pianist acompaniator în Montmartre scrisese în același an trei Gymnopédies. După șaptesprezece ani s-a înscris din nou la școală ca să învețe contrapunct.
În profunzime
De la Conservator la Montmartre
Satie a intrat la Conservatorul din Paris în 1879. A fost îndepărtat în 1882, a revenit în 1885 și a plecat în anul următor. După aceste intrări și ieșiri, a lucrat ca interpret în Montmartre. Primele studii la conservator nu s-au încheiat cu absolvirea. În afara școlii a compus piese pentru pian și și-a publicat partiturile. Continuând să compună, a căutat totuși un loc unde să studieze din nou. La treizeci și nouă de ani a intrat la Schola Cantorum și a început cursuri de contrapunct, învățând tehnici de compoziție într-o instituție diferită de cea părăsită în tinerețe.

Satie s-a stabilit în Montmartre în 1887. A fost acompaniator la pian la Le Chat Noir, apoi și la Auberge du Clou. Susținea la claviatură cântecul interpreților vocali și scria în aceeași perioadă propriile piese pentru pian solo. Acompanierea altora îi asigura traiul, iar muzica sa o nota în partituri. La Auberge du Clou l-a întâlnit pe Debussy, compozitorul care avea să-i orchestreze piesele. Relația profesională începută în locul unde lucra ca interpret a dus la aranjamente și concerte noi.
Le Chat Noir, fondat de Rodolphe Salis în 1881, aduna poeți, cântăreți, scriitori și pictori. Acolo se desfășurau spectacole muzicale, se publica o revistă și se prezenta teatru de umbre. În acesta, lumina proiecta forme pe un ecran, iar ele se mișcau odată cu povestea. Creatorii spectacolelor și publicațiilor cabaretului foloseau același loc. Pianistul cânta, poeții și scriitorii redactau texte, iar spectacolele și revista pregătite împreună ajungeau la spectatori și cititori.
Trei piese pentru pian cu nume din Antichitate
Satie a scris cele trei Gymnopédies în 1888. Manuscrisul primei precizează Parisul ca loc al compoziției și luna februarie 1888. Lucrarea a fost compusă la scurt timp după mutarea în Montmartre. Manuscrisul arată data încheierii, iar reclama oferă adresa de cumpărare. Înainte să ajungă pe discurile de astăzi, Satie a scris muzica de mână și a făcut-o cunoscută prin partituri tipărite.

Numele Gymnopédie provine din sărbători și dansuri ale Greciei antice. Partitura timpurie a primei piese poartă și subtitlul «dans antic». Satie a folosit aceste cuvinte pentru muzica de pian compusă la Paris. Titlul care amintește un dans antic și notele pentru pianul modern apar împreună în partitură.
Edițiile timpurii includeau și versuri din Les Antiques de prietenul său, poetul Contamine de Latour. Poemul menționează împreună sarabanda și gymnopédia. După alegerea numelui dansului pentru piesă, Satie prezenta și un poem în care acesta apărea. A inclus versurile colegului în partitura propriei muzici. Publicația timpurie unea astfel compoziția lui cu textul altui autor.
Indicația de interpretare lentă și dureroasă
Listele de prânz și de seară de la Mahina includ Gymnopédie nr. 1 interpretată de Anne Queffélec. Titlul pistei poartă Lent et douloureux, indicația de a cânta lent și cu durere. Satie a folosit împreună un cuvânt pentru viteză și unul pentru caracterul emoțional. Chiar dacă piesa din compilație este cunoscută ca muzică liniștită de pian, partitura originală păstrează aceste două expresii alese de compozitor.
Piesa reunește un acompaniament lent în trei timpi și o melodie simplă. Satie a așezat acordurile succesiv fără să rezolve imediat disonanțele din ele. Disonanța este o combinație care produce tensiune între sunete auzite împreună. În trecerea la acordul următor, a scris astfel încât rezonanța să continue să fie auzită, în loc să rezolve tensiunea imediat.
În timp ce acompaniamentul se repetă, melodia continuă deasupra lui. Muzica repetă un material redus, păstrând rezonanța acordurilor. Satie a ales elemente simple pentru muzica în trei timpi și a precizat viteza și caracterul prin indicația de interpretare.
Admiterea la treizeci și nouă de ani și examenul de contrapunct
În 1905, Satie a intrat la Schola Cantorum la treizeci și nouă de ani. Trecuseră șaptesprezece ani de la Gymnopédies din 1888. A studiat de această dată contrapunctul, tehnica de a desfășura împreună melodii diferite. A început studiile pentru a-și extinde vocabularul muzical și posibilitățile de construcție. Compozitorul care publicase deja piese pentru pian învăța din nou relațiile dintre melodii. După experiența cabaretului și publicarea lucrărilor, Satie revenea ca student la cursuri și teme.

În 1908 a trecut cu rezultate foarte bune examenul de contrapunct de la sfârșitul anului. Certificatul semnat de Vincent d’Indy precizează și că îndeplinea condițiile pentru studiul compoziției. Studentul intrat la treizeci și nouă de ani urmase cursurile și încheiase examenul. Compozitorul care părăsise Conservatorul, lucrase în cabaret și publicase piese de pian era acum evaluat la Schola Cantorum. După acordurile simple din Gymnopédies, învățase tehnica de a trata mai multe melodii împreună. Școala a păstrat rezultatul acestor studii prin calificativ și semnătură.
În Socrate din 1918, Satie a pus pe muzică dialoguri de Platon. Dacă Gymnopédies aveau numele unui dans antic și versurile unui prieten, noua lucrare încredința vocii frazele lui Platon. Cele două compoziții cu referințe antice au formule diferite: una este muzică pentru pian cu titlu și versuri, cealaltă o lucrare vocală care cântă texte vechi. Satie a folosit cuvinte alese din literatură și dans în lucrări diferite. Și după piesele din perioada în care își anunța partiturile la cabaret a continuat să folosească literatura ca material muzical.
Gymnopédies din 1888 și muzica de mobilier din 1917
Satie a conceput muzica de mobilier în 1917, într-o etapă ulterioară Gymnopédiilor din 1888. Într-un text către Cocteau a criticat obiceiul de a folosi valsuri sau fantezii de operă la diferite evenimente. Explica că va crea muzică specială pentru nevoile vieții, în loc să împrumute lucrări cu alt scop. Muzica urma să fie o parte a cotidianului, precum mobilierul așezat într-un spațiu de locuit. Între compunerea pieselor pentru pian solo și explicarea acestui proiect trecuseră 29 de ani.
La 8 martie 1920, Galerie Barbazanges a prezentat muzica de mobilier a lui Satie între episoadele unei piese de Max Jacob. Teatrul și muzica ocupau același spațiu în care se afla publicul. Compozitorul căuta un rol diferit de programul independent ascultat cu atenția concentrată exclusiv asupra muzicii. A prezentat într-un eveniment real muzica pentru nevoile vieții explicată lui Cocteau. Trecuse mult timp de la vânzarea personală a partiturilor pentru pian din 1888. Acum se ocupa de folosirea muzicii într-o galerie unde se juca piesa altui autor.
Satie era interesat de rolul muzicii în spațiul vieții cotidiene. Îi criticase lui Cocteau folosirea valsurilor și fanteziilor de operă la alte evenimente și declarase că va compune muzică potrivită vieții. Proiectul poate fi pus în legătură cu muzica de fundal răspândită ulterior. Atunci dorea mai ales să reducă sunetul care acoperea conversația. Când vorbirea și ascultarea muzicii împărțeau același spațiu, încerca să compună potrivit folosirii acelui loc.
Aranjamentele lui Debussy și lucrările ulterioare ale lui Satie
Debussy a orchestrat prima și a treia Gymnopédie. Aranjamentele au fost interpretate la 20 februarie 1897, la Salle Érard din Paris, sub conducerea lui Gustave Doret. Colegul compozitor distribuise între mai multe instrumente muzica scrisă de Satie pentru pian. Debussy, cu care se împrietenise la cabaret, îi prezenta muzica într-o altă formulă. Două piese ale autorului care își făcea singur reclamă partiturilor erau acum prezentate de un dirijor și o orchestră.

În 1888, Satie dăduse pieselor pentru pian numele unui dans și le anunțase într-o revistă. În 1905 intrase la școală pentru contrapunct, iar în 1908 își încheiase examenul. Mai târziu propusese muzica de mobilier și pusese pe muzică frazele lui Platon. Acompaniatorul și-a scris propriile solo-uri și a revenit la cursuri după publicarea lor. În partitura Gymnopédie a înscris indicația lentă și dureroasă, iar în reclamă exagerarea și gluma. Își publica muzica scriind personal atât titlul și notele, cât și textele care anunțau partiturile.
Muzica pe care o ascultați la Mahina
La Mahina ascultați Gymnopédie nr. 1 interpretată de Anne Queffélec. Dacă recunoașteți piesa, le puteți povesti celor care vă însoțesc despre reclama glumeață a partiturii sau despre întoarcerea lui Satie la școală la treizeci și nouă de ani.





