La Folia de Corelli: de la dansul iberic la variațiunile pentru vioară

Din Portugalia în Peninsula Iberică

Folia este un dans mult mai vechi decât Corelli. Are origini portugheze, iar primele exemple apar în secolul al XV-lea. Muzicienii au reluat apoi folia și i-au adăugat noi variațiuni. Spre sfârșitul secolului al XVII-lea, în vremea lui Corelli, numele desemna un material familiar și muzicienilor italieni. În spatele numelui compozitorului de pe sonata pentru vioară se află istoria unui dans transmis de generații de dansatori și muzicieni.

Folia era un dans popular dezvoltat în Peninsula Iberică la sfârșitul Evului Mediu. Cu rădăcini în Portugalia, s-a răspândit și în Spania și a avut un loc important în muzica instrumentală iberică din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Savall a reunit pe un disc folii din perioade diferite. Alături de Corelli și Marin Marais a inclus Diego Ortiz și muzică anonimă, interpretând astfel și muzica transmisă înainte de apariția compozitorilor celebri.

Formula instrumentală a acelui disc reunește mai multe sunete care susțin dansul. Savall cântă la viola da gamba, iar ceilalți muzicieni la vihuela, chitară, teorbă, clavecin, orgă și harpă. Pe lângă percuționist participă și un interpret la castaniete și clopoței. Instrumentiștii care freacă ori ciupesc corzile și cei de claviatură și percuție adaugă sunete diferite repetării foliei. Interpretarea iberică a lui Savall adună mult mai multe feluri de instrumente decât sonata de vioară a lui Corelli.

Douăzeci și trei de variațiuni și rândul acompaniatorului

În 1700, Corelli a publicat douăsprezece sonate pentru vioară ca Op.5 și le-a dedicat Sophiei Charlotte, soția electorului de Brandenburg. Ultima este sonata La Folia în Re minor. Volumul a reapărut în peste patruzeci de ediții în secolul al XVIII-lea. Era căutat de cei care învățau vioara, iar elevul Geminiani l-a aranjat și pentru ansamblu de coarde. Listele de prânz și de seară de la Mahina includ Op.5 nr.12 de pe discul Purcell Quartet, înregistrat în mai 1986 la biserica St. Barnabas din Londra.

După temă urmează douăzeci și trei de variațiuni. Vioara alternează note scurte și rapide cu linii lungi. Corelli a pus variațiuni lente între cele rapide, schimbând viteza și caracterul chiar la repetarea aceleiași teme. La sfârșit, basul continuu are șaisprezecimi rapide. Basul continuu susține solistul prin melodie gravă și acorduri. Fiindcă încheierea cere mișcări rapide și acompaniatorului, tehnica lucrării nu se concentrează numai asupra violonistului.

Muzică franceză pe același dans

În 1701, anul de după sonata lui Corelli, francezul Marin Marais a inclus folia în al doilea volum pentru viola da gamba. Titlul Les Folies d’Espagne înseamnă Foliile Spaniei. Marais a spus că lucrase cu grijă basul continuu și că gravarea partiturii luase mult timp. Sonata italiană de vioară și piesa franceză de viola da gamba foloseau același material de dans în perioade apropiate. Marais are treizeci și două de variațiuni, cu nouă mai multe decât Corelli.

Marais a folosit posibilitatea violei da gamba de a suna mai multe corzi împreună în acorduri. A îmbinat melodia solo cu basul, iar unele variațiuni au figuri care amintesc măturarea corzilor unei chitare. Această expresie poate fi ascultată și în legătură cu originea iberică a foliei. Deși tratează același dans, figurile rapide ale viorii și acordurile ample ale violei sunt folosite diferit. Marais a împodobit materialul prin corzile și acordurile instrumentului la care cânta.

Elevul care a plecat din Roma la Londra

Francesco Geminiani, elevul lui Corelli, a transmis muzica profesorului în Anglia. După studiul la Roma a ajuns la Londra la douăzeci și șapte de ani, apoi a lucrat și la Dublin. Primele lucrări de ansamblu publicate la Londra erau aranjamente ale sonatelor lui Corelli, în locul unor noi compoziții proprii. Corelli era atunci popular și în Anglia. Geminiani a făcut ca instrumentiștii unui ansamblu de coarde să poată împărți muzica scrisă pentru vioară solo și acompaniament.

La transcriere, Geminiani a completat armonia și contrapunctul sugerate de sonata originală. A extins relațiile dintre melodiile simultane și a distribuit muzica solo-ului și acompaniamentului între mai multe voci de coarde. Mai multe instrumente participau acum la muzica unui singur solist. În concertul în Fa major de Geminiani, Boston Baroque a folosit ornamentele din sonata originală a lui Corelli. Discul reunește lucrarea în Fa major și La Folia, prezentând rezultatele transformării unor sonate diferite de Corelli în muzică de ansamblu.

În La Folia de Geminiani, un grup mic de soliști și unul mai mare de coarde alternează. Primul se numește concertino, iar cel mai mare ripieno. Dialogul viorii solo cu acompaniamentul s-a extins la schimbul dintre două grupuri. În cartea de interpretare din 1749, Geminiani și-a amintit și că profesorul era deosebit de mulțumit de compunerea La Folia. Corelli, care transformase dansul portughez în sonată, și elevul care o împărțise între mai multe coarde au folosit aceeași temă în formule diferite.

O altă folia scrisă de Vivaldi

Și Vivaldi a făcut din folia o lucrare cu variațiuni: o temă și nouăsprezece variațiuni. A păstrat melodia recognoscibilă, schimbând ritmul, viteza, intensitatea și legarea ori separarea notelor. La repetarea temei stabilea din nou durata, puterea și viteza sunetelor. Peste 150 de compozitori au scris pe această melodie veche. Practica lui Corelli, Marais și Vivaldi de a alege instrumente și numere de variațiuni diferite a continuat și mai târziu.

Folia lui Vivaldi apare în Op.1, publicat de Giuseppe Sala la Veneția în 1705. Volumul cuprinde douăsprezece sonate trio pentru muzică de cameră și se încheie cu folia. Construcția seamănă cu volumul lui Corelli, care așezase folia ultima între sonatele de vioară. Muzica putea fi cântată și în reuniuni private din case. Materialul de dans cunoscut devenea astfel și încheierea muzicii de cameră pentru nobili și iubitori de muzică.

Instrumentiști moderni care bat și cu picioarele

Compozitoarea americană Michi Wiancko a reorganizat La Folia de Geminiani, dând instrumentiștilor de coarde și percuție și bătăi din picioare. A folosit col legno, lovirea corzilor cu lemnul arcușului în locul părului, și sul ponticello, mișcarea arcușului aproape de căluș, schimbând caracterul sunetului. Deasupra armoniei repetate, întregul ansamblu și soliștii alternează și transmit mici motive de la un interpret la altul. Notele corzilor și sunetul picioarelor interpreților sunt în aceeași partitură.

Wiancko a pregătit o versiune pentru unsprezece interpreți pentru concertul din 2021. Adaptând numărul la regulile sanitare, a redistribuit muzica fiecăruia. De la muzicienii dansurilor iberice la solistul și acompaniatorul lui Corelli, cele două grupuri ale lui Geminiani și instrumentiștii care bat cu picioarele ai lui Wiancko, corpurile și instrumentele foliei s-au schimbat. Discul Purcell Quartet de la Mahina prezintă din această istorie variațiunile scrise de Corelli pentru vioară și bas continuu. Și notele rapide ale acompaniamentului final sunt partea pregătită de el.

Muzica pe care o ascultați la Mahina

Muzica de la Mahina include La Folia de Corelli interpretată de Purcell Quartet. Fiind o lucrare care schimbă de multe ori aceeași temă, chiar și una sau două fraze auzite la masă vă permit să comparați transformarea melodiei anterioare.