Variațiunea a XVIII-a de Rahmaninov, melodia lui Paganini răsturnată

Tema preluată dintr-un capriciu pentru vioară

Paganini a alcătuit Capriciul nr. 24 pentru vioară solo dintr-o temă în La minor și unsprezece variațiuni. La începutul acestei teme scurte se află patru șaisprezecimi rapide. Rahmaninov a preluat tema din ultimul capriciu al lui Paganini și a transformat-o în douăzeci și patru de variațiuni pentru pian și orchestră. În ambele liste ale Mahina se află, separat, și Capriciul nr. 24 interpretat de Salvatore Accardo. Originalul cântat de o singură vioară și rapsodia pentru pian și orchestră sunt legate prin aceeași temă.

Înaintea lui Rahmaninov, Schumann, Liszt și Brahms au rescris și ei muzica lui Paganini. Notele concepute pentru virtuozitatea unui violonist au devenit material pentru compozitori aflați la pian. Rahmaninov a legat o introducere scurtă și douăzeci și patru de variațiuni într-o singură lucrare. În această compoziție târzie se remarcă figuri mai concise și mai tăioase și disonanțe mai pronunțate decât în lucrările sale anterioare. În jurul melodiei ample a variațiunii a XVIII-a se află variațiuni în care solistul și orchestra schimbă între ei note rapide.

Casa de pe malul lacului, construită între turnee

După ce a părăsit Rusia la sfârșitul anului 1917, Rahmaninov a trecut prin Stockholm și Copenhaga înainte de a ajunge în Statele Unite. A început apoi viața de pianist profesionist, călătorind în fiecare an prin numeroase orașe. A înregistrat și discuri, iar în 1920 a încheiat primul contract de înregistrări cu Victor. În 1930 a hotărât să construiască Villa Senar pe malul Lacului Lucerna, în Elveția. Muzicianul care continua să plece în turnee pregătea o casă în care să petreacă verile cu familia.

Rahmaninov i-a cerut arhitectului ca încăperea sa de lucru să fie cea mai bună din casă. Dorea ferestre mari spre lac și a trimis imediat observații la planurile primite la New York. În loc de tapet, voia pereți finisați neted și vopsiți. Când s-a mutat în noua casă, în 1934, a sosit și pianul cu coadă pe care Steinway i-l dăruise la împlinirea a șaizeci de ani. L-a instalat în camera sa de lucru. Vara în care a terminat rapsodia a inclus atât scrisorile schimbate cu arhitectul, cât și noul pian.

Construirea casei nu a decurs fără dificultăți. După ce a pierdut bani în criza economică mondială, Rahmaninov a trimis în ianuarie 1933, de la New York, o telegramă prin care cerea amânarea lucrărilor. Trei săptămâni mai târziu a cerut totuși reluarea construcției structurii. A cumpărat și o barcă mare cu motor, cu care petrecea timp pe lac. După ce a terminat rapsodia în vara următoare, a descris-o drept o mică despăgubire, făcând aluzie la banii cheltuiți pentru noua casă. Compozitorul care încheiase lucrarea în camera noii locuințe vorbea despre rapsodie și în raport cu prețul construirii acelei case.

Variațiunea care precedă tema și cântarea medievală

La începutul rapsodiei, prima variațiune apare înaintea temei. După o introducere scurtă, pianul și orchestra prezintă linia de bas care formează scheletul temei lui Paganini. Abia apoi cele două grupuri de viori cântă tema originală la unison. Ordinea a fost schimbată: tema completă nu deschide lucrarea, ci urmează primei variațiuni. Înaintea melodiei întregi de vioară, compozitorul a așezat notele scurte și rare care o susțin. Când apare tema, viorile cântă melodia, iar pianul adaugă accente.

Variațiunile a II-a până la a V-a se succed cu energie ritmică, iar în a VI-a pianul cântă o muzică mai liberă. În variațiunea a IX-a, instrumentele de coarde folosesc col legno, lovind corzile cu lemnul arcușului. Solistul și orchestra se confruntă prin ritmuri diferite. Variațiunea a X-a capătă un caracter de marș, iar în a XI-a pianul execută o cadență strălucitoare. Rahmaninov schimbă de la o variațiune la alta tehnicile de interpretare, măsura și rolul solistului, obținând caractere diferite din aceeași temă.

Dies irae, care apare în variațiunea a VII-a, revine și în variațiunile ulterioare. Este o melodie liturgică transmisă din Evul Mediu, asociată în liturghia catolică cu moartea și judecata. Rahmaninov a folosit-o în mai multe variațiuni alături de tema lui Paganini. Materialul muzical vechi din rapsodie cuprinde astfel atât tema unei piese pentru vioară solo, cât și o cântare liturgică. Muzica ce încerca virtuozitatea unui singur instrument și melodia cântată de o comunitate alternează în aceeași lucrare pentru pian și orchestră.

Variațiunea a XVIII-a încheie partea lentă

Variațiunile a XII-a și a XIII-a din mijlocul lucrării se transformă în dansuri în trei timpi, în Re minor. Variațiunile a XIV-a și a XV-a folosesc Fa major, iar a XV-a este cântată în mare parte numai de pian. După variațiunile a XVI-a și a XVII-a, în a XVIII-a apare o melodie lungă în Re bemol major. Solistul, care a trecut prin variațiuni rapide și cadențe, leagă acum notele ca într-un cântec. După ce alesese tonalități și măsuri diferite pentru fiecare variațiune, Rahmaninov a scris-o pe a XVIII-a astfel încât pianul și coardele să preia pe rând aceeași melodie.

Variațiunile a XII-a până la a XVIII-a pot fi privite drept partea lentă a unui concert. Cea mai lungă dintre ele este a XVIII-a. Pianul cântă primele douăsprezece măsuri ale melodiei, apoi i se alătură coardele. Fraza prezentată mai întâi de solist este preluată de un număr mai mare de instrumente de coarde, lărgind ansamblul sonor. După variațiunea a XVIII-a urmează ultimele șase variațiuni. Rapsodia unește astfel un început rapid, un mijloc lent și un final rapid într-o singură lucrare.

Tehnica esențială a variațiunii a XVIII-a este inversarea melodiei. Intervalele care urcau sunt scrise descendent, iar cele care coborau sunt scrise ascendent. Rahmaninov a asociat această schimbare de direcție cu armonii majore. Deși folosește notele temei lui Paganini, variațiunea a XVIII-a devine o nouă melodie amplă și cântată. Partea prezentată de pian poartă indicația Andante cantabile. Cantabile cere interpretarea ca un cântec.

Pianul prezintă melodia simplu, iar după ce o preiau coardele muzica se desfășoară mai amplu. Aici compozitorul a redus figurile rapide ale pianului și i-a încredințat o melodie lungă. Nu a lăsat doar solistul să continue acest cântec, ci a dat aceeași melodie și ansamblului de coarde. În această variațiune se întâlnesc inversarea temei originale pentru vioară și schimbarea distribuției, prin trecerea melodiei de la pian la coarde.

Premiera interpretată de compozitor și baletul

La premiera din Baltimore, din 7 noiembrie 1934, Rahmaninov a cântat la pian. Leopold Stokowski a dirijat Orchestra din Philadelphia. După ce a scris noua lucrare pentru pian, compozitorul a adăugat-o turneelor sale. În același an a înregistrat-o cu Orchestra din Philadelphia. Vara elvețiană în care a terminat rapsodia și toamna americană în care a interpretat-o au aparținut aceluiași an. Ca pianist, a cântat personal schimburile dintre solist și orchestră pe care le stabilise ca autor.

În 1939, coregraful Mihail Fokin a creat baletul Paganini pe muzica rapsodiei. Povestea propusă de Rahmaninov folosea legenda diavolului asociată violonistului. Zvonurile răspândite din cauza virtuozității extraordinare a lui Paganini au devenit subiectul unei povești de balet. Spectacolul prezentat la Londra a asociat personaje și mișcări cu tema de vioară și cu cântarea despre moarte. Tema piesei solo a lui Paganini, trecută prin variațiunile pentru pian și orchestră, a devenit astfel și muzică pentru dansatori.

Rahmaninov nu a putut participa la premiera baletului de la Covent Garden din Londra, fiind rănit după o cădere la Senar. În acel an a susținut și ultimele sale concerte în Marea Britanie, apoi a plecat din casa elvețiană spre Statele Unite. În august 1939 a cântat la Lucerna și a părăsit Senar pentru totdeauna. Verile petrecute în casa în care scrisese variațiunea a XVIII-a s-au încheiat înaintea războiului. Rapsodia a continuat însă să fie interpretată de pianiști și orchestre și dansată de balerini.

Variațiunea a XVIII-a, cântată separat

Astăzi, variațiunea a XVIII-a circulă pe scară largă și ca piesă desprinsă din rapsodia completă. Editorii au publicat partituri pentru pian solo, vioară și pian, violoncel și pian, instrumente de suflat din lemn și pian, precum și pentru alte formule. În aceste aranjamente, melodia schimbată între pian și orchestră este încredințată unui duo sau unui solist. Lista Mahina include variațiunea a XVIII-a interpretată de Cécile Ousset. Acest cântec lung, obținut prin inversarea melodiei de vioară a lui Paganini și apoi predat coardelor, intră ca extras de sine stătător în muzica ascultată la masă.

Muzica pe care o ascultați la Mahina

În muzica de prânz și de seară de la Mahina se află variațiunea a XVIII-a interpretată de Cécile Ousset. Lista cuprinde și Capriciul nr. 24 de Paganini. Când întâlniți cele două piese, puteți compara tema originală cu melodia creată prin inversarea ei.