Mazurcile Op.33 de Chopin: dansurile poloneze în trei timpi

Cântecele și ansamblurile din Mazovia

Numele mazur este legat de Mazovia, în centrul Poloniei. Așa era numit un bărbat din regiunea din jurul Varșoviei. Dansurile locale includeau mazur și oberek, alături de kujawiak din vecina Kuyavia. În consemnările sale ulterioare, folcloristul Oskar Kolberg a așezat mazur între kujawiakul lent și oberecul rapid. O sărbătoare putea începe cu un dans de mers, continua cu kujawiak și accelera prin mazur ori oberek. Dansatorii nu își petreceau toată noaptea la aceeași viteză.

Printre instrumentele timpurii de acompaniament se afla cimpoiul popular numit dudy. Susținea un sunet continuu deasupra căruia cântărețul improviza melodie și cuvinte. Basul lung și cântecul nou împodobit susțineau împreună dansul. Ansamblurile ulterioare din Mazovia includeau și vioară, tobă mare, acordeoane în registre diferite și clarinet. Violonistul schimba ornamentele la fiecare reluare a aceleiași melodii. În timp ce dansatorii își potriveau pașii cu fraza care revenea, interpretul o înnoia puțin.

Mazur s-a transmis ca dans țărănesc, urban și aristocratic. Mișcările și numele diferă regional; în primele consemnări ale lui Kolberg, denumirile kujawiak și oberek pot să se suprapună. Și în același dans în trei timpi, împărțirea mișcărilor și numirea lor variază după loc. Trecerea de la lent la rapid, schimbarea acompaniamentului și împodobirea melodiei formează contextul comun al acestor dansuri. Și piesele de pian ale lui Chopin care le poartă numele tratează diferit accentele și duratele în cei trei timpi.

Învățarea kujawiakului la sărbători

În kujawiak, perechile se deplasează pe un cerc mare și se rotesc în jurul propriei axe. Copiii și tinerii satelor învățau privind și imitând adulții la sărbători. Învățau din mișcarea altuia rotația lină și ordinea pașilor. În locul lovirii puternice a podelei, kujawiakul folosește pași moi și deplasări fluide. Cel care învață își potrivește viteza pașilor și rotației pentru a urma cercul împreună cu partenerul.

Nu numai sătenii învățau dansul. Proprietarii de pământ și nobilii chemau muzicieni și dansatori de la sat pentru a învăța kujawiakul în casele lor. Unele mișcări create sau înfrumusețate acolo reveneau în sat. Vizitele și întoarcerile muzicienilor și dansatorilor schimbau și dansul. Sărbătoarea satului și banchetul conacului erau legate prin muzicieni. Prezența mazurcii în muzica rurală și urbană are astfel în spate oameni care învățau direct dansul și făceau schimb de mișcări.

Kujawiakul avea și cântece. Fraze scurte și melodii erau repetate, iar refrene precum oj dana dana puteau imita instrumentele. În 1867, Kolberg a adunat peste o mie de melodii din Kuyavia în două volume. Formele locale puteau fi mai rapide și complexe decât dansul național uniformizat pe scenă. Cei care repetau frazele, perechile care se roteau și ansamblul care le acompania transmiteau dansul diferit în fiecare regiune. Muzica numită astăzi kujawiak lent provine astfel din mai multe sate.

Rotațiile oberecului și al treilea timp

Numele oberek este legat de verbul polonez care înseamnă a se roti. Perechile se învârt spre dreapta în jurul propriei axe, deplasându-se pe cercul mare în sens invers acelor de ceasornic. Un dansator priceput poate semnaliza schimbarea direcției întregului grup. În mișcări mai dificile, și rotația perechii se schimbă spre stânga. Dansul cere coordonarea simultană a direcției propriei perechi și a deplasării alături de celelalte.

Femeia poate să se rotească în jurul bărbatului, iar el poate accentua mișcarea prin răsucirea piciorului în al treilea timp. În afara unei scurte rotații solo a femeii, partenerii rămân de obicei împreună și se țin de mână. Accentul ultimului dintre cei trei timpi se îmbină cu gestul corporal. Vioara umple notele melodice lungi cu șaisprezecimi și figuri care desfac acorduri. La fiecare ornament nou al violonistului, repetarea aceluiași cântec adaugă note dansului rapid.

Micul ansamblu sătesc se numea kapela. Sunt transmise formule cu vioara melodică, instrumentul grav cu trei corzi basy și o tobă mică cu clopoței. Ansamblul păstra viteza sau o creștea treptat în timpul dansului. Fraze scurte de patru ori opt măsuri erau repetate în perechi. Repetarea și accentul celui de-al treilea timp anunțau următoarea rotație, iar instrumentistul schimba ornamentele în acest cadru. Pașii repetați și improvizația viorii conduceau același dans.

Ritmurile aduse de Chopin la pian

Chopin a folosit în mazurci ritmul și elementele melodice ale dansurilor poloneze. De obicei le aplica unor piese noi, în loc să preia direct o melodie populară încheiată. Printre excepțiile cu citat direct se află Op.68 nr.3. Spunea și că mazurcile Op.6 nu fuseseră scrise pentru dans. Măsura și melodia repetate pentru dansatori deveneau astfel muzică pentru un pianist singur.

Păstrând cei trei timpi, pianistul decide durata notei melodice și timpul accentuat. Interpretarea mazurcii cere și alegerea folosirii rubato-ului alături de accente. Rubato permite ajustarea flexibilă a duratelor potrivit desfășurării frazei. Unii participanți la Concursul Chopin din 2025 au învățat mazur, oberek și kujawiak. După însușirea prin corp a rotațiilor și accentului pe al treilea timp, tratează măsura și durata melodiei la pian.

În piesa în Sol diez minor din Op.33, Chopin a indicat Mesto, adică trist. Prima temă pornește de la o cadență, revine la ea în mijloc și se încheie tot cu ea. Cadența este succesiunea notelor și acordurilor care încheie o frază. Forma de încheiere este auzită de la început și reluată în piesă. Chiar în mazurca scurtă, Chopin a construit atent ordinea revenirii melodiei alături de ritmul de dans.

Disputa despre trei timpi

Piesa în Do major din același Op.33 are o poveste relatată de elevul Wilhelm von Lenz. În timp ce o cânta în fața lui Chopin, a intrat compozitorul Giacomo Meyerbeer. Potrivit amintirii lui Lenz, Meyerbeer susținea că piesa este în doi timpi, nu în trei, iar Chopin s-a supărat. Autorul care notase trei timpi și colegul care simțea altfel măsura discutau lângă pian. Episodul arată concret că accentele muzicii în trei timpi puteau suna neobișnuit.

Povestea piesei în Re major este legată de o altă elevă, Marcelina Czartoryska. Ea contrasta o interpretare aspră cu una elegantă. Prin această comparație exprima diferența dintre han și salon. Locul dansului de sărbătoare și casa nobilă deveneau două caractere ale interpretării pianistice. Cântând aceeași piesă mai întâi aspru, apoi elegant, Czartoryska opunea atmosfera hanului și a salonului.

Chopin a dedicat Op.33 contesei Róża Mostowska. Prezentând ciclul, Schumann îl considera mai popular decât mazurcile anterioare și capabil să încânte imediat ascultătorul. Îl compara cu lucrările precedente și discuta atracția muzicii asupra publicului. Cele patru piese din lista Mahina sunt în Sol diez minor, Do major, Re major și Si minor. Piesa în Do major păstrează amintirea disputei despre măsură, iar cea în Re major povestea elevei care alterna asprimea și eleganța. Micile piese pe dansuri poloneze au produs astfel povești diferite între compozitor, elevi și critic.

Muzica pe care o ascultați la Mahina

La Mahina ascultați cele patru mazurci Op.33 interpretate de Seong-Jin Cho. Urmărind cei trei timpi ai pianului, puteți evoca rotațiile și mișcările picioarelor din dansurile poloneze descrise aici.