În acest articol
Răspunsul pe scurt
Denumirea Aria pe coarda Sol nu provine din titlul înscris de Bach în Suita orchestrală nr. 3. A doua parte se numește Air. În secolul al XIX-lea, violonistul August Wilhelmj a transformat-o într-o piesă solo și a cerut interpretarea pe coarda Sol. Aranjamentul cu registrul coborât, care permite cântarea întregii piese pe cea mai gravă coardă a viorii, a devenit cunoscut, iar indicația de interpretare a început să fie folosită ca titlu.
În profunzime
Tonalitatea și registrul schimbate pentru coarda Sol
Wilhelmj a transpus originalul din Re major în Do major și a coborât registrul melodiei. Schimbarea îi permitea violonistului solo să folosească numai coarda Sol, cea mai gravă dintre cele patru corzi ale viorii. Melodia scrisă de Bach pentru ansamblu de coarde a devenit o linie continuă cântată de un singur interpret pe o singură coardă. Denumirea Aria pe coarda Sol păstrează condiția acestui aranjament. Instrumentiștii care cântă suita interpretează Air în Re major, iar solistul versiunii Wilhelmj melodia în Do major.

Originalul lui Bach, Air, folosește instrumente cu coarde și bas continuu. În această practică, acompaniatorul completează acordurile pornind de la linia gravă și semnele armonice. Sub partida melodică, basul se mișcă permanent, iar celelalte voci cântă împreună. Când o voce susține o notă lungă, alta se deplasează. Basul mobil și celelalte partide de coarde sunt scrise să se îmbine sub melodia principală. În aranjamentul pentru vioară solo al lui Wilhelmj, un singur om poartă melodia; în partea lui Bach există partide de coarde cântate împreună.
Într-o perioadă în care lucrările orchestrale de Bach erau rareori cântate aproape de forma lor originală, aranjamentul pentru vioară al lui Wilhelmj a devenit foarte popular. Versiunea care transforma o parte orchestrală într-o piesă solo cu sunetul coardei grave a ajuns la noi interpreți și ascultători. Originalul avea tonalitatea Re major și numele Air, iar aranjamentul Do major și indicația de a cânta pe coarda Sol. Titlul cunoscut astăzi începe de la indicația unui interpret ulterior într-o anumită partitură, nu de la numele părții folosit de Bach.
Partitura solo publicată la Boston în 1880
În 1880, Thompson & Odell din Boston a publicat Air for G String pentru vioară și pian. Partea din suita orchestrală de Bach era tipărită pentru doi interpreți. În locul reunirii unui ansamblu de coarde, violonistul și pianistul aveau câte o partidă. Editura distribuia la Boston melodia solo pentru coarda gravă a viorii și acompaniamentul de pian. Dincolo de Europa în care lucrase Bach, și muzicienii din America puteau obține partitura pentru a cânta această muzică.
Suita nr. 3 începe cu o uvertură franceză. Această formă a suitei de dansuri s-a dezvoltat prin muzica lui Lully de la curtea lui Ludovic al XIV-lea. Introducerea solemnă și lentă este urmată de o secțiune mai rapidă, de tip fugă. În scriitura de acest tip, vocile imită succesiv aceeași temă. În vremea lui Bach, suitele începute cu uvertură erau numite Ouvertüre. Și lucrarea numită astăzi Suita nr. 3 s-a transmis cu acest nume. Muzica interpretată înainte de Air are construcția uverturii franceze.
După Air urmează gavotele, bourrée și giga. Dansurile contrastează prin ritm și viteză. Bach a așezat uvertura, Air și dansurile în aceeași lucrare, reunind succesiv măsuri și caractere diferite. Aranjamentul solo se cântă separat, dar în știmele suitei, cei care cântă uvertura continuă cu dansurile. Programul muzical diferă între interpretarea ca piesă independentă și cea ca a doua parte a suitei întregi.
Editarea lui Mahler și un concert modern centrat pe coarde
În 1910, Schirmer a publicat versiunea lui Gustav Mahler cu cinci părți alese din suitele a doua și a treia de Bach. Mahler a completat partidele de pian și orgă ale basului continuu cu note precise. Muzica umplută de acompaniator după linia gravă și semnele armonice era oferită astfel în scris. Dacă Wilhelmj mutase melodia pe coarda gravă a viorii, Mahler editase muzica pentru orchestră și claviaturi. La interpretarea acelorași lucrări de Bach, fiecare modificase alte elemente.

Mahler a adăugat indicații și partidei de flaut din a doua suită. În pasajele puternice cerea adăugarea altor flaute și, dacă era nevoie, întărirea cu clarinet. Indicația merită privită alături de mărimea ansamblului de coarde pe care îl avea în vedere. Adăuga alte instrumente de suflat pentru ca flautul să nu fie acoperit de grupul mare de coarde. Completarea acompaniamentului cu note și întărirea suflătorilor reflectă judecata unui dirijor care caută echilibrul unei orchestre reale.
La concertul Netherlands Bach Society din Amsterdam, în 2017, Lars Ulrik Mortensen a ales altă formulă. A cântat a treia suită fără suflători și timpane, numai cu instrumente cu coarde și claviaturi. Alegerea urma teoria că partidele de suflători fuseseră adăugate ulterior și că existase o versiune timpurie centrată pe coarde. Mortensen a pregătit concertul cu mai puține instrumente pe baza acestei ipoteze. Suflătorii și timpanele au lipsit efectiv, dar explicația versiunii inițiale rămâne o ipoteză construită din partiturile transmise.
Violonistul care a pregătit versiunea pentru coarda Sol
La recomandarea lui Liszt, Wilhelmj a studiat vioara cu Ferdinand David la Conservatorul din Leipzig. David era concertmaestrul Orchestrei Gewandhaus. În anii 1860, Wilhelmj a lucrat ca solist pe mai multe scene europene, apoi a făcut turnee în America de Nord și de Sud, Asia și Australia. Din 1894 a predat vioara la Guildhall School of Music din Londra. Interpretul transmitea acum modul său de a cânta prin formarea altor muzicieni. După studiul la conservator și concertele în fața publicului mai multor țări, revenea în fața elevilor.

Relația cu Wagner a continuat și ea. Wagner vizita frecvent casa lui Wilhelmj în 1862 și a scris în acel an primele opt măsuri ale uverturii Die Meistersinger în albumul lui. În 1872, Wilhelmj a cântat în partida de vioară a Simfoniei a noua de Beethoven sub conducerea lui Wagner, la ceremonia punerii pietrei de temelie a teatrului festivalului de la Bayreuth. Wagner l-a ales concertmaestru al noii orchestre a festivalului. Solistul care transcrisese Bach pentru vioară și pian lucra în alte concerte ca membru al marelui ansamblu dirijat personal de Wagner.

Numele lui Wilhelmj a rămas și pe o vioară pe care o deținuse. Tatăl său i-a cumpărat în 1866 instrumentul construit de Stradivari în 1725. Doctor în drept și violonist amator, tatăl îl procurase pentru fiul său. Wilhelmj avea mai multe viori, dar o prețuia în mod deosebit pe aceasta. În 1896 a vândut-o elevului său Hugo Kupferschmidt. Instrumentul a trecut apoi prin mai mulți proprietari și este cunoscut și astăzi sub numele Wilhelmj. Numele său a rămas atât în istoria titlului aranjamentului, cât și în istoricul proprietarilor viorii.
Air în concerte diferite
Basul din Air include salturi de octavă și note care înaintează treptat. Nu susține doar aceeași notă sub melodia lungă de deasupra. În timp ce basul se mișcă, celelalte voci de coarde își răspund și combină note lungi cu deplasări scurte. Interpreții respectă înălțimile și duratele propriei partide și cântă împreună cu celelalte voci. Melodia lungă, basul mobil și vocile care umplu spațiul dintre ele se află în aceeași parte, împărțind rolurile muzicienilor ansamblului.
La 21 octombrie 2021, Orchestra Simfonică din Boston a cântat Air de Bach în memoria lui Bernard Haitink. Haitink murise în acea zi, iar Andris Nelsons a dirijat concertul. Alegând piesa, dirijorul îi adresa prin Bach un ultim salut colegului dispărut. O parte a unei vechi suite orchestrale intra într-un concert dedicat morții unui muzician. Și după epoca lui Bach, cei care pregătesc concertele aleg această muzică pentru anumite zile și persoane.
Wilhelmj a schimbat tonalitatea și registrul melodiei și i-a cerut solistului să cânte pe coarda Sol. Mahler a completat acompaniamentul de claviatură cu note și a cerut întărirea volumului flautului. Mortensen a condus fără suflători și timpane, urmând teoria unei formule timpurii centrate pe coarde. Muzicienii ulteriori pregătiseră Bach pentru instrumente și efective diferite. Melodia continuă cântată de un violonist pe coarda gravă este, în alte interpretări, împărțită între instrumentiștii care cântă basul și celelalte voci.
Muzica pe care o ascultați la Mahina
În lista muzicală de la Mahina întâlniți aceeași muzică sub numele Air și Aria pe coarda Sol. Pe lângă plăcerea recunoașterii, vă puteți aminti că titlul familiar a fost creat de un interpret de după Bach.





