În acest articol
- Repetiții insuficiente pentru prima audiție de după război
- Barbirolli, de la violoncelist al orchestrei la dirijor
- Materialul muzical care revine de-a lungul celor patru părți
- Interpretările concertului după realizarea discului
- O relație începută la evaluarea pentru bursă
- Muzica pe care o ascultați la Mahina
Răspunsul pe scurt
În 1965, Jacqueline du Pré, în vârstă de douăzeci de ani, a înregistrat Concertul pentru violoncel de Elgar. John Barbirolli a dirijat Orchestra Simfonică din Londra. La premiera din 1919, Barbirolli cântase la violoncel în aceeași orchestră. Înregistrarea îi reunește pe tânăra solistă și pe muzicianul care a participat mai întâi ca instrumentist, iar 46 de ani mai târziu ca dirijor.
În profunzime
Repetiții insuficiente pentru prima audiție de după război
Concertul pentru violoncel de Elgar a fost interpretat pentru prima dată la 27 octombrie 1919, la Queen’s Hall din Londra. Elgar a dirijat personal Orchestra Simfonică din Londra, iar Felix Salmond a fost solistul. Compozitorul scrisese lucrarea după încheierea Primului Război Mondial. Dacă ne gândim la viețile pierdute și la existența de dinainte de război, care nu mai putea fi recuperată, putem înțelege caracterul îndoliat al muzicii în legătură cu experiențele acelei perioade. Orchestra, care continuase să dea concerte în timpul războiului, prezenta un nou concert scris după război, iar compozitorul îi conducea prima interpretare.
Și Orchestra Simfonică din Londra resimțise urmările războiului. Muzicienii fuseseră înrolați, iar orchestra își continuase concertele sub restricții de circulație și amenințarea raidurilor aeriene. Noul dirijor principal, Albert Coates, hotărâse să renunțe la onorariu pentru a ajuta orchestra să-și reia activitatea. Primul concert al stagiunii, în care urma să fie prezentată noua lucrare de Elgar, includea și compoziții de Borodin, Wagner și Scriabin. Muzicienii trebuiau să pregătească repertoriul cunoscut și noul concert pentru aceeași seară.

Coates a depășit timpul rezervat celorlalte lucrări la repetiție, astfel că Elgar și Salmond nu au mai avut suficient timp să pregătească împreună concertul. Alice Elgar a consemnat în jurnal atât furia față de ce pățise soțul ei, cât și efortul instrumentiștilor care au rămas să repete în plus. Repetițiile insuficiente explică și contextul în care concertul a primit o evaluare nefavorabilă la prima audiție. Chiar cu participarea compozitorului și a solistului, prima interpretare a trebuit să aibă loc fără ca partida solistică și orchestra să fi fost suficient coordonate.
Elgar și Orchestra Simfonică din Londra au continuat să lucreze împreună. În ianuarie 1934, Elgar, bolnav și aflat la pat în Worcester, a supravegheat înregistrarea orchestrei într-un studio din Londra. Un sistem special de legătură între cele două orașe îi permitea să asculte de la pat. În loc să se deplaseze la studio, auzea muzicienii din camera în care era îngrijit. Compozitorul și orchestra, legați încă de la premieră, continuau astfel să lucreze la înregistrări chiar și de la distanță.
Barbirolli, de la violoncelist al orchestrei la dirijor
Barbirolli cântase în partida de violoncel a orchestrei la prima audiție a concertului. În 1965, a dirijat aceeași Orchestră Simfonică din Londra pentru înregistrarea cu du Pré. Muzicianul care citise la premieră partida de violoncel aflată în fața lui conducea acum solista și întregul ansamblu. La prima prezentare a concertului fusese unul dintre violonceliștii orchestrei. După 46 de ani, se afla în fața ei, stabilea tempo-ul și îi coordona răspunsurile la interpretarea solistei, pregătind înregistrarea aceleiași lucrări.

Du Pré s-a născut la 26 ianuarie 1945 și avea douăzeci de ani la înregistrarea din 1965. În copilărie, sunetul unui violoncel auzit la radio îi trezise interesul pentru instrument. A debutat printr-un recital la Londra în 1961 și a început să înregistreze pentru EMI în 1962. Înainte de concertul de Elgar, avea deja experiența interpretărilor publice și a realizării de discuri. Debutul, prima înregistrare EMI și înregistrarea concertului s-au succedat pe parcursul câtorva ani.
Studiase concertul de Elgar încă din perioada în care învăța cu William Pleeth. În 1964 a început să folosească violoncelul Stradivarius numit Davidoff; în anul următor a interpretat concertul cu Barbirolli și apoi l-a înregistrat cu Orchestra Simfonică din Londra. A cântat pe un nou instrument partitura studiată de mult, a lucrat cu dirijorul într-un concert și abia apoi a realizat discul. Înainte de cunoscuta înregistrare din 1965 existase acest proces de învățare și interpretare împreună cu alți muzicieni.
Materialul muzical care revine de-a lungul celor patru părți
La începutul concertului, Elgar îi încredințează violoncelului solo patru acorduri. Răspund apoi instrumentele cu coarde, clarinetul și cornul, iar violele prezintă tema. Succesiunea dintre violoncelul solo și orchestră este clară chiar de la început. În locul convenției de a introduce solistul după o lungă expunere orchestrală, Elgar a scris astfel încât violoncelistul să cânte primul. Înainte de partea lentă înregistrată de du Pré, concertul începe cu primul sunet încredințat solistului.

Partea a treia, Adagio, este secțiunea lentă dintre cele patru. Înaintea ei se aud introducerea violoncelului din prima parte și mișcarea rapidă a celei de-a doua, iar după Adagio urmează finalul. Cele patru părți au caractere diferite, iar materialul folosit la început este reluat mai târziu. Când a treia parte este extrasă separat pe un disc, îi ascultăm melodia în propria continuitate. În concertul complet, această muzică lentă se află între partea rapidă anterioară și final. Prima frază a violoncelului poartă și indicația Nobilmente, tradusă de obicei prin «cu noblețe». Elgar precizează astfel caracterul frazei împreună cu notele care trebuie cântate.
Spre sfârșitul ultimei părți revin tema Adagio-ului și acordurile violoncelului de la începutul concertului. Elgar nu abandonează materialul anterior odată cu fiecare parte nouă, ci îl folosește și în final. Tema care avea o desfășurare proprie în partea a treia devine un element al finalului, iar acordurile inițiale reapar înainte de încheiere. În extras auzim melodia unei singure părți; în concertul întreg ascultăm și construcția în care același material revine între părțile anterioare și cele ulterioare.
Interpretările concertului după realizarea discului
Du Pré s-a retras din activitatea concertistică în 1973 și a murit în 1987. După ce boala a împiedicat-o să mai urce pe scenă, înregistrările realizate anterior au continuat să păstreze sunetul interpretării ei. Discul Elgar din 1965 a fost făcut înainte de retragere. Cariera timpurie, de la debut la înregistrări, și problemele de sănătate ulterioare aparțin unor perioade diferite. Anul discului indică etapa în care își extindea încă activitatea și păstrează alături numele dirijorului și al orchestrei participante.

Concertul de Elgar interpretat de du Pré s-a păstrat și în înregistrări de concert și filme, pe lângă discul de studio. Există o înregistrare din 1963 sub conducerea lui Malcolm Sargent, un film al interpretării cu Barenboim din 1967 și o înregistrare a concertului de la Philadelphia din 1970. Concertul cu Sargent precedă cu doi ani discul cu Barbirolli, iar filmul cu Barenboim a fost realizat doi ani după acesta. Du Pré a cântat de mai multe ori concertul, schimbând dirijorii și locurile de interpretare.
Acest concert este ultima mare lucrare orchestrală încheiată de Elgar. Du Pré l-a interpretat și la 12 decembrie 1968 cu Filarmonica din Los Angeles, dirijată de Zubin Mehta. În acea zi orchestra prezenta pentru prima dată Concertul pentru violoncel de Elgar. Lucrarea încheiată de compozitor spre sfârșitul vieții a rămas în repertoriul ei prin întâlniri cu dirijori și orchestre din diferite țări. După discul din 1965, du Pré a continuat să cânte aceeași muzică alături de alte ansambluri. Concertul îi aparținea repertoriului atât în studio, cât și în concert.
O relație începută la evaluarea pentru bursă
Barbirolli și du Pré se întâlniseră și la evaluarea pentru bursa Suggia din 1956. Barbirolli a ajutat-o pe tânăra violoncelistă să-și acordeze instrumentul. Bursa primită la unsprezece ani avea condiția de a studia patru ore în fiecare zi. După nouă ani au înregistrat împreună concertul. Cel care îi acordase instrumentul tinerei candidate a dirijat înregistrarea din 1965, iar violoncelista care studiase cu ajutorul bursei a devenit solista. Înainte de munca lor comună în studio, Barbirolli îi evaluase interpretarea pentru bursă și o ajutase să-și pregătească instrumentul.
În înregistrarea din 1965, du Pré cântă acordurile de violoncel chiar de la început. După răspunsul orchestrei se desfășoară cele patru părți, iar în ultima reapar melodia celei de-a treia și acordurile inițiale. Barbirolli conducea acum ca dirijor muzica pe care o cântase la premieră din interiorul orchestrei. Tânăra du Pré prelua partida solistică interpretată de Salmond în 1919. Barbirolli îl înlocuia la pupitru pe Elgar, iar du Pré îl înlocuia ca solist pe Salmond. Împreună cu el, du Pré și Orchestra Simfonică din Londra au înregistrat cele patru părți scrise de Elgar.
Muzica pe care o ascultați la Mahina
Muzica de prânz și de seară de la Mahina include Adagio-ul Concertului pentru violoncel de Elgar, interpretat de Jacqueline du Pré. Când auziți această melodie în timpul mesei, vă puteți aminti și de înregistrarea realizată împreună de tânăra du Pré și Barbirolli, care participase la premieră.





