Jean-Pierre Rampal: de la student la medicină la flautist emblematic al secolului 20

De ce este Rampal considerat figura emblematică a flautului din secolul 20?

Jean-Pierre Rampal s-a născut la Marsilia la 7.01.1922 și a murit la Paris la 20.05.2000, la vârsta de 78 de ani. A fost considerat unul dintre cei mai buni flautiști ai secolului 20 și a contribuit decisiv la readucerea flautului în atenție ca instrument solistic, dincolo de rolul său în orchestră. Aceste realizări arată limpede de ce Rampal este numit un flautist reprezentativ al secolului 20.

Până în anii 1950, era neobișnuit ca un instrumentist de suflat să apară ca solist alături de orchestră. Rampal a depășit această barieră, a adus flautul în centrul scenei și a deschis calea soliștilor care i-au urmat. A contribuit la revenirea flautului ca instrument solistic clasic iubit de public și a fost considerat primul flautist solist capabil să atragă un public comparabil cu al soliștilor de pian sau vioară. De aceea, importanța lui Rampal depășește imaginea unui flautist celebru: el a fost un pionier care a schimbat dimensiunea scenelor accesibile flautiștilor soliști și întinderea publicului lor.

Rampal a activat ca flautist, dirijor și profesor și a înființat Cvintetul Francez de Suflători în 1945, precum și Ansamblul Baroc din Paris în 1953. Într-un interviu acordat radiodifuziunii publice americane în 1969, Rampal și-a amintit că primul său profesor a fost tatăl său și că și-a continuat studiile medicale la școală și universitate în paralel cu flautul.

Parisul anilor de război nu a fost un simplu fundal

În același interviu, Rampal își amintește că, în timpul ocupației germane, a mers la Paris, a studiat la conservator și a câștigat un premiu, după care s-a întors la Marsilia pentru a-și relua studiile medicale. El a explicat că, în acea perioadă, marele oraș Paris i se părea o alegere mai sigură. Astfel, mutarea din timpul războiului i-a grăbit educația muzicală, dar nu a însemnat renunțarea imediată la medicină.

Chiar și după premiul obținut la Conservatorul din Paris, s-a întors la Marsilia și și-a reluat studiile medicale. Succesul muzical nu a însemnat sfârșitul imediat al vieții universitare; adevărata schimbare de profesie a venit mai târziu, odată cu activitatea concertistică ce a urmat.

Ofertele de concerte din Paris i-au schimbat direcția profesională

Rampal și-a amintit că, după încheierea războiului, s-a întors la universitatea din Marsilia, dar în timpul semestrului a primit o invitație de a cânta la Paris și a plecat din nou. Șederea pariziană, gândită inițial ca o vizită scurtă, s-a prelungit, iar el a explicat că și-a întrerupt studiile medicale pentru a continua activitatea muzicală. Putem înțelege că profesia sa a fost modelată nu doar de pasiune, ci și de educație, răspunsul scenei și legăturile cu ceilalți muzicieni.

A lăsat și volumul de memorii «Music, My Love», despre viața și muzica sa. Nu a fost o poveste încheiată cu un singur concurs sau album, ci o carieră îndelungată, construită treptat din interpretare, pedagogie și activitate de ansamblu.

A fost legat nu doar de repertoriul existent, ci și de lucrări noi

Paul Arma a scris mai multe lucrări pentru Rampal, printre care «Suite paysanne hongroise», compusă în 1952. Aceasta arată că Rampal nu a fost doar un interpret al muzicii vechi, ci a fost implicat și în procesul prin care compozitorii vremii scriau lucrări noi pentru flaut.

Francis Poulenc i-a telefonat lui Rampal pentru a-i vorbi despre noua sonată pentru flaut, iar cei doi au prezentat premiera lucrării la Festivalul de la Strasbourg, la 18.06.1957. În 1958, Rampal și pianistul Robert Veyron-Lacroix au interpretat pentru prima dată această lucrare în Statele Unite. Împreună cu compozitori, pianiști și instituții, Rampal a lărgit posibilitățile ca noua muzică pentru flaut să ajungă pe scenă.

Cum să ascultați pentru prima dată o interpretare a lui Rampal

La prima întâlnire cu interpretarea lui Rampal, nu încercați să analizați structura întregii lucrări; ascultați mai întâi cum continuă melodia flautului într-o singură respirație. Ascultați locul în care o frază lungă își schimbă ușor direcția și cât de lin se leagă notele între ele; astfel veți percepe mai ușor curgerea interpretării sale.

După ce vă familiarizați cu linia flautului, veți auzi firesc și mișcarea instrumentelor de acompaniament, precum pianul, clavecinul sau harpa. Ascultați punctele în care flautul și acompaniamentul se opresc sau reîncep în același timp și pe cele în care un instrument preia melodia celuilalt și deschide curgerea următoare; se va dezvălui o țesătură muzicală diferită de cea percepută când ascultați numai linia solistică.

Dacă doriți să comparați cu altă înregistrare, păstrați aceeași parte și același volum și schimbați numai interpretarea. Este suficientă o singură diferență prinsă de ureche: «puțin mai repede», «sunetul se continuă mai mult» sau «flautul se aude mai aproape». Comparația devine mai interesantă când puneți în cuvinte ceea ce ați auzit cu adevărat, nu când încercați să ghiciți termenul de specialitate corect.

Poveștile despre muzică clasică pe care le continuăm la Mahina Vegan Table

La Mahina Vegan Table, în sala de mese se ascultă muzică clasică. Melodiile liniștite umplu discret atmosfera spațiului, fără să tulbure masa sau conversația.

În acest jurnal prezentăm, pe rând, viețile compozitorilor și interpreților din spatele muzicii clasice, procesul de creare a unei lucrări și diferențele de interpretare. Viața lui Rampal arată cum scena și publicul unui instrument precum flautul se pot lărgi prin activitatea unui singur interpret.